Pana la urma toti avem nevoie de un ghid, de o calauza care sa ne indice drumul spre necunoscut. De invatat tot noi suntem cei care trebuie sa invete si sa descopere. E ceva aici care intregeste imaginea si da alte sensuri.

Ne-am vazut din nou, nu-i asa?

Ne-am vazut azi, nu-i asa ? desi tu esti departe.

Adevarul e ca transformarile sunt dramatice iar in momentul in care incepem sa resimtim schimbarile, ne speriam. Ateismul e cea mai buna teorie. O consider si azi cea mai logica. Problema e ca nu mai am argumente care sa ateste ateismul care pana nu de mult era piatra de fundamant a fiintei mele. Caci lumea veche desprinsa din lumile noi e doar ploaia care cade dintr-un nor. Iar eu am aflat ca norul exista, ca ploia nu ar fi existat fara el. Dar pe langa ploaie mai e zapada, grindina, sau cerul albastru. Ar fi bine sa invatam sa percem intregul nu doar reflectarea lui. 

Ne-am vazut azi, nu-i asa?

Mai tarziu a venit Dumnezeu si mi-a luat cateva luni sa ma obisnuiesc cu el, sa ii dau un loc de cinste in programul meu zilnic si sa incep sa reconstruiesc totul, de data asta pornind de la el. Odata cu el a venit si bucuria si dorinta unei cunoasteri cat mai apropiate si a unei tovarasii permanente. El a fost cel ce m-a aruncat in apa si a retezat zbaterea.  Acum ramane de invatat partea in care traiesc pentru el si pentru altii. In care pierderile mele nu mai sunt chinuri ci doar simple tristeti, si fiinta mea o simpla unealta care reflecta bucuria si viata ce creste de la El.

In viata cei plecati departe sunt uitati, lucrurile se schimba iar noi progresam. Pana la urma fiecare alege directia in care indrepta. Trebuie sa fim constienti de faptul ca drumul nu e tinta. Am trecut prin locuri in care am vazut oameni care sufereau ingrozitor. Erau consumati de cancer si omorati de tratamente. Acei oameni erau pe drum si multi dintre ei au ajuns la destinatie. Drumul e pavat cu pierderi: putem pierde membre, idei, prieteni, iubiri, pe noi insine – putem chiar sa primim un sambure nou care sa ne schimbe directia. Oricum, cea mai importatnta e destinatia.  

Ma gandesc in felul urmator: daca El, Fiul s-ar duce la Tatal si i-ar spune: “Imi dau demisia”. Ce s-ar alege de noi?

Pana la urma viata e doar o serie de imagini care se succed. In urma plecarilor, a schimbarilor raman sentimente, oameni pe care ii iubim dar despre care stim ca nu ii vom mai revedea. Aceasta e ordinea lucrurilor. Iar sentimentele ramase le purtam in inima, ca insemne ale existentei noastre intr-un segment. Si daca daca suntem capabili sa transformam aceste sentimente in comori e si mai bine. Daca putem face sa fie bine. Daca nu vom ramane mereu robi ai membrelor pierdute.  

My Bible has been given to me with love, so i have started to love not to brake this wonderful chain every human being should be part of. Christ was the one a the beginning of this wonder, and he will the last. I wonder why all good things are shaped into circles. Same beginning, same ending, humanity in between.   

Durante le prime settimane, l’ambiete di lavoro mi e sembrato insuportabile. Qui da noi sono tutti “santi”. No fumano, non gridano, non bevono mai, nemmeno caffe. Non sonno mai in fretta. Hanno la convinzione che nella vita di noi esseri umani ci sara tempo per tutto. Ci sara tempo per amare, per lottare, per credere, per scoprire. Ci sara tempo solo se Dio ce lo concede. Queste persone, ed uso l’aggettivo queste per rifferirmi a loro, vivono sommerse nella fede in Dio. E col passare del tempo, anch’io sono stata sommersa da questa fede.

La solitudine si e sciolta; il sbrigarsi e la paura non esistono piu. Lui c’e e ci sara sempre. Lui soffre per noi da sempre e per sempre. Lui consola le nostre perdite e suda sangue per i nostri sbagli. E la mano che ci prende quando cadiamo. E il fratello, il padre, l’amico piu caro.

“April is the cruelest month“

Primavara devine trista iar lumina soarelui aduce melancolie. E o primavara cruda penru copacii cu frunzele ranite de frig, pentru radacinile care n-au reusit sa se inalte.  E primavra plecarilor, parasirilor, regasirilor. E anotimpul schimbarii.

Viata consta intr-o serie de pierderi, tot ce ne este dat ne este luat la un moment dat. Tot ce este nu va mai fi. Precum spunea celebrul Eliot 

“Son of man, You cannot say, or guess, for you know only A heap of broken images”

Intr-adevar viata noastra se construieste dintr-o serie de imagini rupte parca din medii diferite. Dar ce ramane cu armonia, cu unitatea, cu frumusetea pe care doar sufletele dincolo de lumea acesta materiala o cauta, si (in cazul in care sunt norocsi) ajung sa o si perceapa (fragmentar deocamdata). Si oare spre ce taramuri se indreapta cei ce au reusit sa ne strapunga sufletul cu o raza din lumina eterna. Caci ei sunt dovada vie, ei sunt cei ce binevestesc o alta posibilitate, o trecere spre continuitate, armonie si lumina.

Lumina inscrisa in carne, carnea scobita din lumina, carnea ce revarsa lumina.

Toti acestia vestesc si apoi pleaca sa vesteasca mai departe: lumina pentru altii, lumina pentru alte lumi, lumina spre lumini dincolo de lumea asta.